Un apartament la Paris – o nouă iubire

În 2010, la Paris, a fost descoperit un nou portret semnat Giovanni Boldini, adăugându-se în colecția portretelor celebre aparținând La Belle Epoque o altă doamnă extrem de frumoasă: Marthe de Florian.

Giuseppe Verdi, Robert de Montesquiou, Lina Cavalieri, Marthe Bibesco sunt doar câțiva dintre cei ale căror figuri au fost puse pe pânză de Giovanni Boldini. Operele sale sunt admirate și astăzi de oameni din lumea întreagă.

Un amănunt care l-a făcut aproape la fel de celebru cum l-au făcut și portretele este decizia de a se căsători la vârsta de 86 de ani. Cu siguranță ați auzit de celebra sa replică din ziua nunții: „Nu este vina mea că sunt atât de bătrân, este ceva ce mi s-a întâmplat dintr-o dată!”. 

Vorbim despre un apartament care a fost închis timp de șapte decenii și redeschis pentru a fi valorificate, în cadrul unei licitații, toate obiectele care i-au aparținut demimondenei Marthe de Florian.

Cartea urmărește două fire narative aparținând unor lumi diferite: prima se bazează pe experiența trăită de April Vogt, expertă în mobilă europeană, la descoperirea comorilor din apartamentul despre care vorbim; al doilea fir urmărește viața lui Marthe, bazată pe jurnalele sale de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

În mare parte, povestea lui Marthe este legată de viața și aventura acesteia cu pictorul Giovanni Boldini, de care era îndrăgostită, dar și de cea trăită alături de dandy-ul Robert de Montesquiou. Crescută de maici, aceasta fuge în Paris pentru a cunoaște succesul și pentru a gusta din viața plină de belșug a celor care locuiau acolo. Își începe cariera la Folies, unde îl cunoaște pe primul său întreținător: Pierre.

Fiind atât de frumoasă, această calitate îi este principalul aliat în a-și câștiga extrem de ușor faima și bogăția. Cu toate acestea, va rămâne până la final nefericită, neavând parte așa cum și-ar fi dorit de dragostea și atenția pictorului Boldini, care îi câștigase inima.

Paris, 10 februarie, 1919: E o vreme rece și umedă. Nu mi-am îngăduit astăzi să cumpăr cărbune pentru foc, să încălzesc apartamentul ăsta plin cu lucrurile mele. Fac cârcei la mână când mâzgălesc cuvintele acestea. Mi-e frică să nu mi se lipească degetele de stilou. Orașul e mort. Copacii, animalele, până și războiul, care părea atât de promițător, s-a terminat. Încă mai sunt transportate acasă mii de trupuri, familiile speră să-i mai vadă măcar o dată pe cei dragi, chiar dacă tot ce primesc e doar un cadavru. Oare ce s-a întâmplat cu Parisul pe care îl iubeam cândva? Cel plin de aurării și de catifele? Câtă vreme Parisul e mort, și sufletul i-a pierit. Așa e și inima mea, fiica mea, Beatrice. Și ea e moartă. E ori ironic, ori potrivit, ori complet necinstit ca o fată care s-a luptat să intre în lume încă de la naștere să piară în același fel. A curs sânge, atât de mult sânge, și până la urmă n-au salvat-o (…)”. 

În jurnalele sale vorbește deseori despre Jeanne, nepoata lui Victor Hugo, pe care o consideră vinovată pentru soarta sa de a rămâne orfană. Tatăl său, Victor Hugo, ar fi avut o relație sinceră cu mama sa pe care chiar o iubise, dar pe care datorită morții soției sale și a celorlalte împrejurări, nu a putut-o păstra aproape. Jeanne este rivala lui Marthe în societatea pariziană, între cele două existând un conflict tăcut pentru toată viața.

Marthe de Florian este o femeie interesantă, puternică și descurcăreață. Este „dama cu camelii” a pictorului Boldini, femeia care sfârșește tragic datorită sacrificiilor făcute pentru a se menține frumoasă. Este o doamnă controversată care într-adevăr a existat și și-a lăsat amprenta asupra secolului ei. Mi-a plăcut mult modul său de a scrie deschis și fără ocolișuri tot ceea ce gândește în jurnalele pe care le ținea, în acea perioadă fiind catalogat ca total lipsit de bun-simț să vorbești despre legăturile pe care o doamnă le-ar fi avut cu un domn, indiferent de nivelul la care acestea ar fi rămas.

April Vogt, personaj perfect construit și fermecătorul avocat din Paris – Luc, sunt cei care trăiesc o idilă drăguță datorită apartamentului deschis după șapte decenii. Luc este reprezentantul moștenitoarei averii lui Marthe și bărbatul cu care April își va petrece marea parte a timpului ei în Paris.

Recent înșelată de soț și confuză în ceea ce privește viitorul căsniciei sale, aceasta se lasă dusă de val în decorul magic al orașului, impunându-și să trăiască la maximum fiecare clipă.

Cartea se încheie cu o licitație de succes dedicată lui Marthe de Florian, în care portretul său se va vinde cu o sumă mult peste cea așteptată de casa care a organizat-o. April îi mai dă o șansă soțului său dar se pare că destinul urmează să o readucă în orașul iubirii, în Parisul lui Luc.

Historical Novel Society descrie cartea ca fiind o lectură încântătoare despre o istorie adevărată și femeia din spatele ei, iar The San Diego Union-Tribune confirmă că Parisul de ieri și de azi al lui Michelle Gable este o lume în care te cufunzi cu ușurință și cu plăcere. Atât cele două planuri paralele inteligent întrețesute, cât și redarea atmosferei și a farmecului orașului sunt atuurile acestui roman.

Nu am avut prea mult timp să citesc, cu toate că nu aș mai fi lăsat din mână cartea asta. Așa, timp de o săptămână m-am mutat și am trăit în Paris, în apartamentul lui Marthe.

Cred că Michelle Gable a reușit să pună pe hârtie ceva extraordinar: o bucățică de istorie. Datorită ei am cunoscut două persoane reale, pe Marthe și pe Boldini, dar și personajele April și Luc care fac ca toată căutarea de comori să te țină cu sufletul la gură până la ultima filă.

Recomand Un apartament la Paris cu cel mai mare drag mai ales celor care doresc să cunoască și omul din spatele portretelor celebre expuse în muzee sau păstrate cu sfințenie în colecții private. Descoperim aici artistul Boldini în încercarea sa de a fi om și de a trăi viața dincolo de pânzele din atelier.

Romanul l-am cumpărat din librăria Humanitas acum câteva săptămâni și a costat 40 și un pic de lei. Face parte din colecția Raftul Denisei. O puteți găsi pe elefant.ro la 32 de lei alături de o ofertă foarte faină valabilă azi, 16 octombrie: la trei cărți cumpărate, pe a patra o primești gratuit. Este în stoc și pe libris.ro, tot la același preț, unde beneficiați de transport gratuit. Cartea asta merită din plin să umple o parte din bibliotecă!

Urmează părerea mea despre Oamenii fericiți citesc și beau cafea de Agnes Martin-Lugand, pe care am terminat-o de citit imediat după aceasta. Momentan citesc Minciuni pe canapea de Irvin D. Yalom.

Până data viitoare, spor la savurat miros de lemn din cât mai multe file! Dare to share!

……………………….

Ale

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s